Sâmbătă (04.06.2011), în acelaşi loc unde l-am întâlnit pe Cornel şi pe băieţelul lui, Edi, l-am cunoscut şi pe Silviu, un tânăr deosebit, căruia i-am întins mâna şi l-am salutat. Pentru că îl văzusem pentru prima oară l-am întrebat de unde vine, iar el mi-a răspuns “de pretutindeni”. Intrigat de acest răspuns, am stat de vorbă cu el, şi mi-a povestit despre viaţa lui. Mi-a spus ca nu a fost dorit de nimeni pe lumea aceasta, iar eu i-am spus că Dumnezeu e cel care îl doreşte şi îl iubeşte cel mai mult, că noi îl susţinem. L-am invitat să vină împreună cu mine la Semănătoarea, unde, împreună cu un coleg, am publicat cazul lui Cornel. L-am rugat să meargă cu mine la cazurile cu care mă confrunt şi să-mi dea o mână de ajutor, ceea ce s-a şi întâmplat. Astăzi, duminică, sunt din nou cu el la Semănătoarea unde tocmai scriem aceste rânduri, urmând ca el să ne povestească ceva despre el:
<< Părinţii mei, neavând posibilitatea creşterii celui de-al doilea copil şi având şi probleme cu alcoolul, au considerat că este mai bine să mă dea la casa de copii. De aici începe lupta de supravieţuire. Am fost transferat între mai multe case de copii. Îmi amintesc cu claritate condiţiile de acolo: tratamente rele, abuzive asupra copiilor, precum şi decăderea psihică şi morală a celor mici. Eram trimişi la cerşit chiar de către "asistaţi" ("asistaţii" sunt persoanele mature care au fost la rândul lor în aceste case şi au devenit ajutoarele educatorilor, un fel de asistenţi). Asistaţii abuzau de aceast statut trimiţând copii la cerşit pe la semafoare. Dacă nu aduceam sumele cerute, le erau aplicate tratamente violente, cum ar fi bătaie la taplă, "castane" (pumni) la cap, palme, trasul preşului de sub picioare, bătaie cu perna pe faţă să nu se audă zgomotul etc. Deserturile oferite copiilor la prânz erau luate prin ameninţare, orice stricăciune a lor era pusă pe seama minorilor, colegilor mei. Ajutoarele provenite din afara ţarii erau triate de ei. Şansa de a scăpare din acest sistem o reprezenta trimisul la cerşit. Unul dintre colegi s-a îmbolnăvit de o boală de piele. L-am rugat să ne facă rost de certificatele de naştere care erau în cabinetul medical. Am luat datele părintilor de pe ele, pentru că nu le ştiam, şi, cu ocazia unei trimiteri la cerşit ne-am organizat să ne găsim părinţii. Sumele de la cerşit le-am folosit în scop propriu şi am început să-mi caut familia (megeam cu toţii în group – vreo cinci copii – să găsim familia fiecăruia dintre noi). Când am ajuns la familia mea, am fost suprins de modul de viaţă, mi-am dat seama că în casă nu aveau condiţiile necesare pentru a mă primi. Tatăl meu era fumător, consumator de alcool, lipsa de igienă şi mai ales răceala lui faţă de mine (mama fusese alungată de el pe când era însărcinată cu mine) m-au făcut să ajung la concluzia că e mai de folos să rămân pe stradă şi să caut o cale mai bună pentru de a trăi. Cu timpul grumul meu s-a împrăştiat, fiecare pe calea sa. Eu am rămas în zona Piaţa Iancului, lângă un bloc. Două familii mi-au oferit ajutor cu igiena corporală şi cu alimente şi au încercat să-mi caute un adăpost. Bunătatea lor mi-a dat o doză de optimism, de speranţă. Au reuşit să găsescă o organizaţie nonguvernamentală. Cu timpul mi-am terminat studiile (douăsprezece clase). După vârsta de 18 ani am căutat un loc de muncă. Asociaţia mi-a pus la dispoziţie o locuinţă socială timp de un an care s-a prelungit ulterior cu încă un an. Am fost nevoit să schimb locul de muncă deoarece nu aveam cum să îmi acopăr necesităţile din cauza salariului prea mic. După expirare a contractului cu locuinţa socială mi-am căutat un loc cu chirie (acest lucru se întâmpla în anul 2000 - avem 21 de ani). Datorită condiţiei în care mă aflam, am fost tentat să îmi procur strictul necesar prin alte căi decât cele legale, însă am ales să am o conştiinţă curată şi am preferat să dorm liniştit în scările blocurilor timp de un an. Planul era ca din banii strânşi prin economii stricte la mâncare să plec din ţară pentru că aici nu vedeam nicio soluţie pentru viitor. Cu acesti bani şi cu un împrumut de 8200 lei la bancă am achiziţionat un automobil la mâna a doua, pe care îl folosesc şi pe post de locuinţă, asta deoarece gazdele la care am stat schimbau condiţiile si măreau chiriile de la o lună la alta. Am încercat să propun gazdelor contract de închiriere pentru a preveni acest lucru. Mi-au răspuns că acest lucru îi obligă la nişte taxe (impozitul pe suma primită). Deşi m-am oferit să plătesc şi acestă taxă, nu au fost de acord, pentru că nu ar mai fi putut abuza prin schimbarea condiţiilor. Astfel că, din aprile 2010 până în iulie 2010, am locuit în maşina mea. Cu banii rămaşi am plecat în Cehia pentru a câştiga mai mulţi bani spre a acoperi suma restantă la bancă. Am muncit acolo timp de zece luni şi aş fi stat mai mult dar am descoperit interesele celor ce manipulau forţa de muncă prin muncă la negru, prin reţinerea unei părţi din salariu promis şi lipsa unei asigurări de sănătate. Aşa că vineri, 03.06.2011, m-am întors în ţară cu 350 lei, restul fiind trimis prin ordin de plată catre restanta din banca, şi încerc să acopăr în continuare acestă suma restantă (care a coborât la 1600 lei). Încerc să mă integrez în societate prin găsirea unui loc de muncă. Momentan locuiesc din nou în maşina mea, nu am unde să fac baie, nu am toaletă, nu am unde să gătesc. Însă sper că voi găsi un loc de muncă şi aceste probleme vor fi rezolvate. >>
În urma unor discuţii cu Silviu m-a marcat un anumit gând pe care el mi l-a mărturisit: că îşi urăşte viaţa dar singurul motiv pentru care trăieşte este să îi ajute pe ceilalţi. L-am rugat să-L cheme pe Dumnezeu în viaţa lui, pentru că toate necazurile şi problemele lui se vor transforma în împliniri şi nu în eşecuri. Trebuie să înveţe să aibă răbdare şi să creadă cu toată puterea lui că avem de-a face cu un Dumnezeu care nu dezamăgeşte niciodată şi să privească partea plină a paharului: faptul că este în viaţă, sănătos şi că a dobândit o întelepciune în contextul în care cei mai mulţi au clacat. De aceea, prin faptul că a trecut prin aceste încercări şi a biruit, va fi capabil să ridice pe mulţi din necazurile lor. Aşa că îl voi lua cu mine (el a primit bucuros acestă propunere) în această misiune pe care şi eu, la rândul meu, am acceptat-o, şi care este unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat în viaţă – să fiu alături de cei care au ajuns în situaţii dificile şi că am descoperit care este planul lui Dumnezeu cu mine: misionar şi asistent social (cu sau fără formalităţile omeneşti).
 |
La uşa “apartamentului” (maşinii) |
 |
Pregătind aşternutul din "dormitor" |
 |
Bucurându-se de... confort |
