Pe strada Fabricii...

      În spatele complexului Sema Parc, pe strada Fabricii există nişte barăci în care locuiesc şaisprezece familii de rromi cu douăzeci şi sapte de copii. Ei au lucrat la ADP dar odată cu criza şi-au pierdut locul de muncă. Primăria le-a permis să locuiască în acel imobil dezafectat (care a rămas în urma unui incediu) şi speră să nu fie daţi afară. Ştiam de aceşti oameni de vreo doi ani şi la un moment dat am ales să stau în mijlocul lor, să mă integrez printre ei (eu fiind la rândul meu ţigan romanizat) şi să încerc să îi ajut în dificultăţile pe care le au. Condiţiile de acolo erau foarte precare asftel că de mai multe ori am fost gata să plec – nu exista apă curentă în afară de o cismea comună undeva în apropierea barăcilor, nu există gaze (se folosesc ori aragaze butelii ori sobe cu lemne), acoperişul era neeficient deoarece când ploua mai mult se umplea de apă pe jos, existau şobolani – într-o ocazie fiind chiar muşcat de unul. Fiind un om care pun preţ pe sfaturile înţelepte din Biblie am încercat să le dau şi lor din această comoară facând lecturi cu ei. Mulţi erau încântaţi să le citesc din această Carte, pentru că nimeni înainte nu le deschisese această uşă. Cu atât mai mult cu cât o bună parte din ei nu stiu să scrie şi să citească.

      Problema băieţelului Iosif

      Într-una din zilele în care vroiam să plec datorită condiţiilor precare de acolo am întâlnit în curte pe Laurenţiu şi Carmen, părinţii lui Iosif, în vârstă de 2 ani şi jumătate care era purtat într-un cărucior datorită faptului ca nu putea să meargă. Întrebând despre situaţia lui mi-au spus că suferea de o boală rară, epidermoliză buloasă, care se manifestă prin erupţii veziculare pe piele şi mucoase şi că nu există niciun tratament. Fuseseră şi în Spania pentru a gasi o soluţie însă fară succes. Am anulat plecarea şi, din experienţa pe care o am, le-am spus că Dumnezeu va avea grijă de situaţia băiatului dacă şi ei vor avea această încredere. m făcut apoi rost de nişte alifii din plante medicinale de la niste persoane binevoitoare dintr-o biserică cărora le-am prezentat situaţia şi, în decurs de câteva luni, starea copilului s-a ameliorat considerabil. Acum aleargă şi este foarte vioi, spre bucuria părinţilor. El are nevoie constant de haine curate, de o igienă sporită (condiţiile fiind precare aşa cum am mai spus), analize medicale şi sfaturi utile pentru îmbunătăţirea situaţiei copilului.

micuțul Iosif

urme ale bolii lui Iosif

familia lui Iosif

      Multe lucruri frumoase s-au petrecut aici în mijlocul lor. Sunt oameni muncitori, astfel că, în ciuda faptului ca au ramas fără serviciu, îşi câstigă traiul cautând fiare, de multe ori spărgând blocuri de beton toată ziua pentru a scoate din ele bucăţi de fier pe care să le vândă să-şi poată lua ceva de mâncare pentru copii. Deşi traiul este greu împart tot ce au între ei, sunt oameni de cuvânt, se ajută unii pe alţii, lucru care i-a facut să treacă peste multe momente grele. Când cineva a avut un necaz şi a ajuns să fie internat la spital au plecat cu toţii si au stat zi şi noapte cel bolnav, dormind noaptea în curtea spitalului până când pacientul a revenit sănătos preintre ei. Consider că unitatea lor e o lecţie pentru noi.

      Alfabetizarea

      Deoarece cei mai multi copii (şi nu numai copii) nu ştiau să scrie şi să citească am început nişte cursuri de alfabetizare împreună cu doi prieteni, Gabi şi Iulian, unul ţinând lecţii cu cei mari iar celalat cu cei mici. Copiii au învăţat o parte din alfabet, unii se descurcă mai bine, alţii merg mai greu. Problema e că nu există un spatiu adecvat pentru aceste cursuri: camera este foarte slab iluminată, îar cand stau contra luminii (ceea ce se întâmplă des) umbrele fac un întuneric supărator pe foaia de scris. Nu există banci, de multe ori nici scaune suficiente şi nici o masă potrivită. De multe ori copiii au stat în picioare în jurul unei mese improvizate. Cei mari scriau ori pe frigider, ori pe pat, ori pe genunchi. Copiilor le e drag şi abia ne aşteptă să venim să facem lecţii. Unii au termiat două caiete dictando cu litere şi cuvinte. Facem aceste lecţii o dată pe săptămână din lipsa timpului celor doi prieteni (Gabi fiind profesor de istorie iar Iulian e cu calculatoarele). Bucuria pe care o au copiii şi parinţii lor atunci când ne văd venind acolo pentru ei este fără preţ. Sperăm să amenajăm o cameră unde alfabetizarea să poată avea loc în condiţii bune.

Grupa celor mari (în spate) și a celor mici (în față)

În lispa unei mese e bun și frigiderul

O parte din copii

Florin, în picioare la masa de scris

Cum au pierdut străzile un bătrân...

      Cineva din biserică mi-a facut ieri cunoştinţă cu un bătrânel care nu avea unde să stea în afară de străzile oraşului. Mi s-a făcut milă de el şi l-am luat în camera unde stau cu chirie. Am mers cu el la Valerica Mârzac care mi-a dat pentru el haine pentru a schimba tot ce avea pe el; mi-a dat foarfecă să-l tund si pieptăn, fes ca să-i pun în cap după ce îi fac baie, prosop, pijamale şi o plapumă ca să îl pot culca pe ea; mi-a mai dat şi două bonuri de masă pentru a-i lua câte ceva de mâncare. Când am ajuns acasă l-am spălat într-un lighean (că nu am baie) pe care o să i-l las lui urmând să-mi găsesc eu altul, l-am tuns (deşi el s-a plâns că are păduchi), l-am schimbat cu haine noi şi le-am aruncat pe cele vechi ale lui. Mi-a fost greu datorită mirosului de la rănile pe care le are la picioare. Labele picioarelor sunt tăiate la jumătate din cauză că degeraseră şi acum încă sunt infectate. Va trebui să ajung şi la doctor cu el. L-am schimbat în pijamale albe, curate şi acum doarme liniştit şi sforăie nevoie mare, aproape că mă întrece şi pe mine. Vreau să-i găsesc o cameră cu o chirie mică unde să poată sta liniștit. Are şaptezeci de ani si îl cheamă Ion. Mi-au plăcut dintotdeauna bătrânii. Încă de când eram mic, unde vedeam bătrâni mă duceam şi eu pentru că îmi plăcea să ascult întâmplări de viaţă, povestiri, vorbe cu tâlc şi întelepciune. Am avut grijă de mulţi bătrâni, îi bărbieream, îi tundeam, le tăiam unghiile fără altă răsplată în afară de a avea ocazia să stau lângă ei şi să-i ascult cu drag.
      Tocmai mi-a venit ideea să deschid cumva o cantină a bătrânilor (sau săracilor) undeva într-un spaţiu, să poată gusta o masă caldă şi ei.
      Ţinem aproape despre mersul lucrurilor în continuare.

Experienta - La un pas de moarte

        Pe 10 aprilie 2011, la ora 22:30, împreună cu colegul meu Gabi eram în vizită la ultima grupă din seara aceea la barăcile de lângă Cora, pregătindu-ne de plecare. A apărut în uşa Florin, un tânăr de 21 de ani, care ne-a spus că mama lui este bolnavă. Am întrebat ce are şi mi-a spus că acum o oră a vomat sânge şi de-abia şi-a revenit iar acum a luat-o somnul în baracă. L-am invitat să ne rugăm pentru mama lui, după care am vrut să plec acasă. Am simţit însă un îndemn să stau de vorbă cu mama lui. Baiatul nu a vrut dar am insistat. M-am dus la baraca unde era mama lui. Femeia era învelită cu două pături. Am insistat să o trezească să vorbesc cu ea dar el nu a vrut. A venit şi nora femeii şi mi-a zis să o las în pace că abia a luat-o somnul şi nu vrea să o trezească. Am insistat şi, văzând că nu scapă de mine, l-a lăsat pe băiat să o trezească. Acesta a incercat de câteva ori să-şi trezească mama, dar fără success. A încercat să îi sufle pe gură, să îi dea palme, însă nu a reuşit. A scos-o afară din baracă şi a reîncercat să o aducă în stare de conştienţă, de această dată cu succes. Am sunat la salvare şi în patru minute a apărut un echipaj al SMURD (băiatul sunase cu o oră înainte la salvare şi nu venise încă nimeni până atunci). Femeia a fost dusă la Spitalul Municipal unde i s-a spus că a suferit un stop cardio respirator şi că dacă ar mai fi stat două minute în starea de inconştienţă ar fi murit. După tratamentul de urgenţă a fost sfătuită să îşi ia concediu şi nu mai facă efort. Cauza acestui stop cardiorespirator a fost vestea că băiatul ei a fost dat afară de chiar în acea zi. De frică să nu îşi piardă locul de muncă, în dimineaţa acelei zile s-a dus la lucru.

        În urma acestui eveniment soţul ei s-a declarat convins că există un Dumnezeu care nu lasă lucrurile la întâmplare şi căruia îi mulţumeste pentru faptul că soţia lui a fost salvată ca prin minune.