Cineva din biserică mi-a facut ieri cunoştinţă cu un bătrânel care nu avea unde să stea în afară de străzile oraşului. Mi s-a făcut milă de el şi l-am luat în camera unde stau cu chirie. Am mers cu el la Valerica Mârzac care mi-a dat pentru el haine pentru a schimba tot ce avea pe el; mi-a dat foarfecă să-l tund si pieptăn, fes ca să-i pun în cap după ce îi fac baie, prosop, pijamale şi o plapumă ca să îl pot culca pe ea; mi-a mai dat şi două bonuri de masă pentru a-i lua câte ceva de mâncare. Când am ajuns acasă l-am spălat într-un lighean (că nu am baie) pe care o să i-l las lui urmând să-mi găsesc eu altul, l-am tuns (deşi el s-a plâns că are păduchi), l-am schimbat cu haine noi şi le-am aruncat pe cele vechi ale lui. Mi-a fost greu datorită mirosului de la rănile pe care le are la picioare. Labele picioarelor sunt tăiate la jumătate din cauză că degeraseră şi acum încă sunt infectate. Va trebui să ajung şi la doctor cu el. L-am schimbat în pijamale albe, curate şi acum doarme liniştit şi sforăie nevoie mare, aproape că mă întrece şi pe mine. Vreau să-i găsesc o cameră cu o chirie mică unde să poată sta liniștit. Are şaptezeci de ani si îl cheamă Ion. Mi-au plăcut dintotdeauna bătrânii. Încă de când eram mic, unde vedeam bătrâni mă duceam şi eu pentru că îmi plăcea să ascult întâmplări de viaţă, povestiri, vorbe cu tâlc şi întelepciune. Am avut grijă de mulţi bătrâni, îi bărbieream, îi tundeam, le tăiam unghiile fără altă răsplată în afară de a avea ocazia să stau lângă ei şi să-i ascult cu drag.
Tocmai mi-a venit ideea să deschid cumva o cantină a bătrânilor (sau săracilor) undeva într-un spaţiu, să poată gusta o masă caldă şi ei.
Ţinem aproape despre mersul lucrurilor în continuare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu