Pe 10 aprilie 2011, la ora 22:30, împreună cu colegul meu Gabi eram în vizită la ultima grupă din seara aceea la barăcile de lângă Cora, pregătindu-ne de plecare. A apărut în uşa Florin, un tânăr de 21 de ani, care ne-a spus că mama lui este bolnavă. Am întrebat ce are şi mi-a spus că acum o oră a vomat sânge şi de-abia şi-a revenit iar acum a luat-o somnul în baracă. L-am invitat să ne rugăm pentru mama lui, după care am vrut să plec acasă. Am simţit însă un îndemn să stau de vorbă cu mama lui. Baiatul nu a vrut dar am insistat. M-am dus la baraca unde era mama lui. Femeia era învelită cu două pături. Am insistat să o trezească să vorbesc cu ea dar el nu a vrut. A venit şi nora femeii şi mi-a zis să o las în pace că abia a luat-o somnul şi nu vrea să o trezească. Am insistat şi, văzând că nu scapă de mine, l-a lăsat pe băiat să o trezească. Acesta a incercat de câteva ori să-şi trezească mama, dar fără success. A încercat să îi sufle pe gură, să îi dea palme, însă nu a reuşit. A scos-o afară din baracă şi a reîncercat să o aducă în stare de conştienţă, de această dată cu succes. Am sunat la salvare şi în patru minute a apărut un echipaj al SMURD (băiatul sunase cu o oră înainte la salvare şi nu venise încă nimeni până atunci). Femeia a fost dusă la Spitalul Municipal unde i s-a spus că a suferit un stop cardio respirator şi că dacă ar mai fi stat două minute în starea de inconştienţă ar fi murit. După tratamentul de urgenţă a fost sfătuită să îşi ia concediu şi nu mai facă efort. Cauza acestui stop cardiorespirator a fost vestea că băiatul ei a fost dat afară de chiar în acea zi. De frică să nu îşi piardă locul de muncă, în dimineaţa acelei zile s-a dus la lucru.
În urma acestui eveniment soţul ei s-a declarat convins că există un Dumnezeu care nu lasă lucrurile la întâmplare şi căruia îi mulţumeste pentru faptul că soţia lui a fost salvată ca prin minune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu