marți, 19 aprilie 2011

Introducere

      Vă salut şi vă invit într-o călătorie într-o lume în care nu oricine are acces. Este o lume puţin cunoscută şi totuşi nu se află la marginile pământului. Cu toate că noi triburi înca mai sunt descoperite în locaţii îndepartate pe glob, veţi fi surprinşi să asistaţi la descoperirea unor teritorii străbătute nu de exploratorii clasici ci de aceia care fac diferenţa între o privire obişnuită şi una îndurerată, între goana după averi si goana după o felie de pâine,  între ignoranţă şi implicare, între educaţia proprie şi educarea altora. Această lume este lumea de lângă noi, care se poate vedea clar cu o privire atentă la detalii. Cu toţii dorim să ne fie bine. Binele nostru, însă, depinde şi de binele celorlalţi.
      Puneţi-vă centurile de siguranţă şi să pornim împreună în călătoria printre oamenii ale căror vise sunt: o felie de pâine pentru ziua de azi, o durere mai mica decât cea de ieri, un zâmbet dezinteresat, un sfat la nevoie, acceptarea ca semen al tău, o sansă mai bună pentru copilul său.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu